Babilon (privind spre Babilon)

Priveam însingurat, din satul gol,
Înspre câmpia pustie și arsă de soare -
Câteva case răsfirate la marginea deșertului de mărăcini
Conduceau călătorul în neștire, în depărtare -
Acolo se vedea, la miezul zilei fix,
Un miraj ce se-ondula,
Al unor ziduri mari de piatră apărând către apus,
Către sfârșitul unei lumi sau două,
Acolo unde cerul se termină, și unde zumzetul muștelor
Anunță intrarea în împărăția lor,
De veghe

Ce știau ei oare, atunci, cei
Ce locuiau în acele palate de piatră
Ce-acum doar în mirajul grădinilor lor se-arată?
Ce vrăji făceau ei, cei
Ce-au clădit ziggurate, ce-au clădit dinți de fier
Unde acum e doar mirajul câmpiilor lor triste,
Pierdute-n deșert

Mă intorc stingher,
Prin câmpii de mărăcini, prin sate aproape complet părăsite,
Pe drumuri cu praf, prin orașe cu porți căzute,
Pe lângă fabrici ce se năruie și se-ascund în pământ,
Pe lângă cafenele goale, ponosite
Pe lângă roiuri de fețe obosite, ce nu mai viețuiesc acolo,
Dintr-un deșert cu povești și miraje, într-altul
(Un Babilon mai mic privind spre umbra unuia mai mare)
Dinspre apus înspre apus,
Sub soarele etern de miazăzi